Parenting. Cum să creștem copii inteligenți emoțional

john gottman joan declaire parenting cum sa crestem copii inteligenti emotional

Orice părinte dorește să-și educe copilul astfel încât acesta să fie pregătit pentru integrarea socială și pentru gestionarea emoțiilor proprii. În cartea “Parenting. Cum să creștem copii inteligenți emoțional”, John Gottman și Joan DeClaire explică pe larg cum se poate obține acest lucru.

Dincolo de pedepse, recompense și răsfăț, antrenarea emoțiilor este o metodă derivată din inteligența inimii, dar verificată științific, prin care putem educa frumos copiii.

Gottman demonstrează faptul că un copil inteligent emoțional are mai multă încredere în sine, este mai sănătos, obține rezultate mai bune la școală și socializează mai ușor cu cei de vârsta lui.

Recomandăm această carte pentru că avem convingerea fermă că educația socio-emoțională are puterea de a forma mintea copiilor și de a-i ajuta să se adapteze la vremurile dure în care trăim.

Iată care sunt pe scurt cele 5 reguli simple pentru antrenarea emoțiilor:

1. Fii conștient de emoțiile copilului.

2. Recunoaște emoția ca pe o șansă de apropiere și învățare.

3. Ascultă empatic și apoi validează sentimentele copilului.

4. Ajută copilul să–și eticheteze verbal emoțiile.

5. Stabilește limite, în timp ce ajuți copilul să–și rezolve problemele.

Cartea poate fi cumpărată online de aici .