Lecția 2 - Mindfulness

Despre autor

Ana Dinca: Instructor yoga pentru copii și adulți

Am început călătoria în studiul și practică yoga în urmă cu șase ani. Dorința mea a fost aceea de a  regăsi armonia și echilibrul corpului și de a conștientiza puterea interioară.

Profesori minunati mi-au fost ghizi în această periodă și m-au inspirat, dar cel mai mult și-a pus amprenta fiul meu. Inspirată de el am decis să îmbin pasiunea pentru yoga și dragostea față de cei mici urmând cursul de Instructor de Yoga pentru copii cu Cayetana Rodenas. Acesta a venit ca și o completare a cursului de 200 hTTC– Bindusar Yoga (Rishikesh, India) pe care l-am absolvit în decembrie 2015.

Yoga mi-a dat curaj, mi-am descoperit vocea și scopul în viață și am înlocuit munca de birou într-o companie multinațională cu cea de instructor yoga.

Călătoria nu se termină niciodată, iar odată începută, trebuie urmată cu disciplină și răbdare.

Pentru copii, atenția, răbdarea, prezența devin dificile având în vedere că mii de gânduri le trec zilnic prin minte iar ei nu știu cum să le gestioneze. Ce este minunat la yoga este că prin tehnicile de respirație îi învață să respire conștient și să se concentreze pe momentul prezent (mindfulness). Toate stările de agitație, anxietate care le inundă mintea dispar și ajung să se gândeasca la ce simt ei cu adevarat.

Te încurajez să iei zilnic o pauză alături de copilul tău, conectează-te cu el și ajută-l (ghidează-l) cu răbdare și blândețe să  devină prezent.

Filmulețul acesta este un exemplu de cum ai putea să faci asta. Sper ă îți fie de folos, iar dacă ești dornic să cunoști și să înveți mai multe mă poți urmarii aici

Gânduri bune,

Ana