Lecția 1 - Identitatea de sine și etichetarea copiilor

Rolul etichetelor în formarea identității de sine

Probabil nu puține au fost momentele în care te-ai întrebat dacă ai procedat corect atunci când ai făcut o alegere pentru copilul tău și în același timp ți-ai pus întrebarea: cum ar proceda un părinte bun și cum ar proceda un părinte rău.

Plecând de la ideea că nu există un curs care să ofere calificare de părinte, așa cum există pentru fiecare în parte și că deși există cursuri de parenting, acestea sunt private și se plătesc. Nimeni nu ne pregătește, real vorbind pentru ce va urma. Psihologul Daniela Monica Guzu îi numește pe părinți “făuritori de oameni” pentru că ei contribuie la formarea identității de sine a copiilor.

În educația copiilor, părinții au la dispoziție trei variante:

  1. Imită comportamentul părinților,
  2. Practică opusul comportamentul părinților
  3. Studiu și aprofundarea studiilor de parenting.

Bineînțeles, părinții se confruntă, la rândul lor, cu nenumărate stări de anxietate și teamă că vor acționa în mod greșit și că acțiunile lor vor avea pe termen mediu și lung efecte negative asupra copiilor. La acest aspect contribuie și istoricul parental și felul în care aceștia au fost crescuți și teama de a nu repeta greșelile părinților.

Primul lucru pe care părinții trebuie să îl facă este să înțeleagă în ce etapă de dezvoltare se află copilul, deoarece în funcție de vârstă, acesta se află într-o altă perioadă ce necesită o atenție deosebită și explicații pe măsură.

În cele mai multe cazuri în primii ani de viață atașamentul copilului față de părinți, în special de mamă este sănătos, însă pe măsură ce trece timpul și începe să frecventeze creșa, respectiv grădinița își mărește cercul de încredere, începe să devină independent pot apărea tot felul de factori care pot afecta imaginea de sine și încrederea în sine a copilului. Motiv pentru care este important ca părinții să înțeleagă că începând de la vârste fragede cel mic își formează identitatea de sine cu ajutorul lor și a expersiilor pe care le folosesc pentru a le defini comportamentul.

De exemplu, în cazul în care cel mic are o pasiune pentru lego, iar părintele îi va spune: bravo, te pricepi la lego, copilul își va însuși acest aspect și va crede despre el că este priceput la acest lucru.

Părinții sunt definiți de către psihologul Daniela Monica Guzu drept niște oglinzi, ele pot fi negative, murdare și agresive, sau pozitive, optimiste și curate. Fiecare părinte trebuie să se bucure de încrederea pe care copilul o are și să îi ofere doar însușiri frumoase.

Este important ca cei mici să înțeleagă ca este normal să aibă sentimente contradictorii legate de o anumită situație. Este normal să fie speriați, să le fie teamă sau să fie entuziasmați și fericiți pentru că aceste sentimente sunt normale și nu îi definește o singură stare.