Rolul modelelor în dezvoltarea continuă a copiilor

Rolul modelelor în dezvoltarea continuă a copiilor

Cum își aleg cei mici modelele după care își ghidează setul de valori? Există o diferențiere pe vârste sau modele care rezistă în timp? Ce anume cântărește mai mult în alegerea modelelor: părinții, prietenii, persoanele publice sau personajele virtuale? Am făcut o trecere în revistă a tuturor palierelor.

Puterea exemplului 

Pentru cei mici este important să aibă modele care să-i motiveze și să-i ajute în dezvoltarea personală. Copiii mai întâi  observă comportamentele celor din jur și abia după aceea încearcă să le înțeleagă și să le reproducă. Își observă și imită părinții, apoi pe ceilalți membri ai familiei, pe profesori, colegi sau diverse persoane promovate la televizor și în mediul online. Prin urmare, puterea exemplului este cel mai puternic factor modelator al personalității și comportamentului copilului tău.

Supereroii virtuali

Dacă întrebi un copil care este modelul său în viață, cel mai probabil răspunsul va fi un personaj din desenul animat preferat. Media joacă un rol semnificativ în viețile tuturor, de aceea pentru cei mici ea devine o sursă importantă de informație. Supereroii sunt admirați, imitați și considerați reali, cu întregul lor univers; jocurile copiilor reproduc scenele văzute la televizor sau online. Din păcate, nu mereu ceea ce este prezentat în desenele animate are un impact pozitiv asupra celor mici, de aceea sunt absolut necesare intervenția și discernământul părinților încă de la o vârstă fragedă.

Copiii fac ce fac părinții

în fiecare familie trebuie stabilite valorile și modelul de parenting potrivit acestor valori. Este bine să existe o consecvență în atitudini și decizii, să existe limite foarte bine trasate. Părinții sunt primele persoane pe care copilul le cunoaște, le observă și după care se ghidează. El va înțelege dintr-o privire sau din tonul vocii ce este permis și ce nu, ce e bine și ce e rău. Va aștepta validări ale propriilor acțiuni și emoții, își va contura întreaga ființă în funcție de părinți. Este o mare responsabilitate a acestora din urmă, întrucât de ei depinde echilibrul emoțional al adultului de mâine. De aceea este important ca fiecare părinte să conștientizeze rolul major pe care îl au cuvintele adresate copilului, limbajul nonverbal folosit, dar mai ales propriile gesturi, reacții și atitudini.

Nu uitați, copiii nu fac ce spun părinții, copiii fac ce fac părinții!