Atelier. Cum să fii model pentru copilul tău?

Adulti
25.10.2021, 19:00
510 RON (8 sesiuni)
15
8
1 pe săptămână
120 de minute
8 saptamani
Piața Pache Protopopescu, nr.9, București

Piața Pache Protopopescu, nr.9, București

Cum să fii model pentru copilul tău? - Eduard Adam, eveniment Aleg sa previn

Te întrebi cum să fii un model pentru copilul tău? Surpriză! Ești deja. Toți părinții sunt primele și cele mai semnificative modele pentru copiii lor. Depinde de noi, părinții, ce fel de model ne-am dori să le fim. Ei ne urmăresc întotdeauna, indiferent că suntem conștienți sau nu. Ei păstrează răspunsurile noastre ca indicii despre cum ar trebui să răspundă atunci când se află într-o situație similară.

Copiii noștri învață mereu. Secretul constă în înțelegerea faptului că acțiunile noastre au o influență mult mai mare asupra copiilor noștri decât cuvintele noastre. Le putem spune până când obosim, dar dacă nu modelăm comportamentul pe care am vrea să-l vedem la cel mic, atunci să nu avem așteptări prea mari.

Pentru a deveni activ un model pentru copiii noștri, trebuie mai întâi să ne uităm la propriul comportament”, spune mentorul - actorul Eduard Adam. Să avem curajul să privim înlăuntrul nostru și să examinăm modul în care ne îngrijim de noi înșine, cum gestionăm stresul, cum ne reglăm propriile emoții, cum ne ocupăm de conflictele cu partenerii noștri și cum ne asumăm responsabilitatea pentru greșelile noastre.

Eduard este actor la TNB, dar, în primul rând, este tată. A înțeles ce înseamnă să ai un model în viață, impactul propriilor decizii legate de ce ne dorim, de a stabili ce este bine și ce nu. Iar ”meseria” de tată este un rol pe care îl descrie ca fiind în continuă evoluție, învățare și înțelegere atât a sinelui, cât mai ales a copilului.

Prin participarea la aceste ateliere de ”Cum să fii un model pentru copilul tău”, organizate de Clubul Aleg să Previn! Educație și Sănătate, veți afla nu neapărat lucruri noi, dar veți învăța să gândiți out of the box, să vă înțelegeți mai bine ca adulți și părinți, tocmai pentru a le oferi copiilor voștri un model demn de urmat.