5 filme educative de urmărit cu cel mic

5 filme educative de urmărit cu cel mic

Creșterea armonioasă a unui copil depinde de valorile și credințele care îi sunt insuflate în familie. Pe lângă școală și cărți, joaca, filmele și activitățile cu părinții ajută mult în dezvoltarea socio-emoțională.

Filmele educative sunt așadar o modalitate distractivă prin care copilul obține noi cunoștințe despre o varietate de subiecte și primește lecții de viață cu adevărat memorabile.

Am pregătit pentru cei mici, dar și pentru părinții lor, o selecție de 5 filme care merită văzute:

1. În căutarea lui Nemo

Nu este de mirare de ce acest film este cap de listă și de ce imediat după lansare a ajuns în casele și inimile tuturor copiilor și ale părinților.

Povestea unui tată în căutarea fiului său pierdut a frapat și a înduioșat de la cei mai mari până la cei mai mici, și a devenit în scurt timp unul dintre cele mai bune filme de familie din toate timpurile.

Scenele inițiale sugerează cât de important este pentru un copil să țină cont de sfaturile părinților. Din păcate, lumea poate fi plină de pericole, iar povestea lui Nemo îi învață pe copii să fie mereu curajoși în fața dificultăților.

2. Istoria omenirii

Următorul film pe lista recomandărilor noastre poartă publicul într-o călătorie în trecutul îndepărtat. Aflăm despre originea universului, despre cum s-au dezvoltat civilizațiile și cum a evoluat omenirea.

Filmul este extrem de concentrat pe furnizarea de imagini vizuale deosebite, ceea ce face mai ușor pentru copii să înțeleagă conceptele istoriei vechi, care ar putea fi prea dificil de imaginat altfel.

3. Povestea Jucăriilor 2

Unul dintre cele mai mari filme educaționale animate pentru copii, Povestea Jucăriilor 2 explică foarte inteligent conceptele de loialitate și prietenie, prin extinderea lor asupra relațiilor din familie.

Copiii vor putea înțelege de ce Woody consideră toate jucăriile vechi ca fiind familia lui, iar prietenia pe care o împărtășesc Buzz și Woody se transformă într-o lecție de viață importantă.

4. Willie Wonka și fabrica de ciocolată

Bazat pe cartea populară a lui Roald Dahl, filmul își propune să impregneze în mințile spectatorilor valori ca onestitatea, generozitatea și empatia.

Când Charlie câștigă biletul de aur pentru a intra în fabrica de ciocolată, el capătă acces la secretele magiei și ale fericirii. În ciuda tentațiilor, el rămâne însă același băiețel bun și cinstit. Și cum binele învinge întotdeauna, Charlie este cel care va câștiga marele premiu!

5. Regele leu

Există un motiv întemeiat pentru care acest film a fost demn de un premiu Oscar. Este o poveste minunată, alimentată de o animație excelentă și o muzică inspirată.

Simba este un personaj de care copiii se îndrăgostesc instantaneu, văzându-l cum crește și cum se confruntă cu o serie de probleme.

Povestea este o lecție despre iubire și prietenie, despre curaj, integritate și măreție. Mai mult de-atât, copiii învață de-aici să-și accepte temerile și să fructifice orice experiență.

Folosiți-vă de aceste filme pentru a-l provoca pe copil la discuții și interpretări. Aflați ce gândește și ce simte, încurajați-l să se exprime și insuflați-i acele valori în care și voi credeți.

Vizionare plăcută!