Importanța mesei în familie pentru dezvoltarea copilului

importante mesei in familie

Conform mai multor studii, masa în familie este esențială pentru îmbunătățirea relațiilor dintre membrii și pentru dezvoltarea armonioasă a copilului. Este recomandat să mâncați împreună cel puțin o dată pe zi, și să vă creați anumite tradiții.

Copilul își va aminti de ele cu mare drag mai târziu. Spre exemplu, puteți găti un fel preferat de mâncare într-o anumită zi a săptămânii, puteți inventa un joc simplu și amuzant în timpul mesei sau un mod unic de a împături șervețelele. 

Pregătiți masa

Cel mic poate fi responsabilizat dându-i-se sarcini clare, pe măsura puterilor lui – așezarea farfuriilor și a tacâmurilor, împăturirea șervețelelor. Atunci când va vedea că a reușit să ducă la bun sfârșit acele sarcini, copilul se va simți util și va căpăta încredere în sine. De asemenea, va dezvolta un sentiment al apartenenței, extrem de important pentru echilibrul său emoțional. 

Așezați masa în ritm de dans pe o melodie veselă și veți simți energia pozitivă! 

Gătiți împreună

Cere-i copilului ”o mână de ajutor” la prepararea mâncării și exprimă-ți deschis bucuria pe care o simți când face asta. În bucătărie toți copiii sunt fericiți! Dacă le vei da și propriile ustensile, se vor simți importanți și luați în serios.

Gătitul împreună îl va învăța pe cel mic despre alimentația echilibrată și sănătoasă, și-l va determina să încerce și să accepte mult mai ușor alimente sau feluri de mâncare nu tocmai preferate, cum ar fi legumele. Mai mult de atât, copilul va deveni conștient de faptul că a găti implică și un anumit efort.

Dar câștigul cel mai mare al acestei experiențe comune va veni mai ales din buna dispoziție creată! Copii și adulți deopotrivă, folosiți-vă toate simțurile, jucați-vă cu ingredientele și dați frâu liber imaginației!

Povestiți despre cum a fost ziua voastră

În ciuda regulii stricte pe care foarte mulți dintre noi am auzit-o în copilărie, și anume ”La masă nu se vorbește!”, comunicarea în acele momente are o importanță covârșitoare. Masa în familie este prilejul perfect de a exprima emoțiile zilei într-un mediu securizat, de a cere sau a oferi suport moral. 

Nu vă limitați doar la un simplu ”Cum a fost ziua ta?”. Este bine știut faptul că majoritatea copiilor sau adolescenților tind să răspundă sec cu un ”Bine” sau ”Ok”.  Întrebați despre experiențele pozitive sau negative ale zilei respective, despre lucruri amuzante sau triste, despre dorințe și planuri pentru a doua zi. Povestiți și voi la rândul vostru și antrenați-i pe toți în discuție. 

 

Nu uitați că masa trebuie să fie un moment plăcut, nu creați tensiuni, nu vă faceți reproșuri unii altora și nu le țineți predici celor mici! Învățați-i pe copii despre bunele maniere și un stil de viață sănătos, dar mai ales asigurați-vă că se simt iubiți și protejați alături de voi!