E frumos să fii mamă

E frumos să fii mamă

Autor: Ioana Ioniță, profesor

 

E frumos să fii mama. E frumos și complicat și provocator. Te simți universul întreg când copilul tău te privește sau te strânge de mână. Și chiar ești.

Pentru ființa aceea delicată și fragilă tu ești binele suprem, adevărul absolut, încrederea, speranța și iubirea necondiționate. Uneori umerii ți se apleacă împovărați și simți că nu știi, că nu poți, că nu meriți. Dar copilul tău înțelege asta despre tine, fii convinsă. Și te ia de mână, iar zâmbetul lui e tot ce ai nevoie ca să te ridici și să mergi mai departe. De dragul lui vei muta munții din loc și-ți vei depăși toate limitele.

E frumos să fii mamă. Oprește-te o clipă și doar bucură-te. Bucură-te că ești, bucură-te de jocuri și emoții și culori. Privește lumea prin ochii copilului tău și vei (re)trăi fericirea și inocența unei vârste pe care o credeai pierdută. Lasă-te ”furată” în universul pe care ți-l deschide copilul tău, pășește alături de el, fără să judeci, fără să corectezi, fără să încerci să preiei controlul. E lumea lui și e magică. Iar magia există pentru cei care cred în ea, doar noi, adulții, uităm adesea și ne imaginăm aroganți că asta e semn de maturitate.

Acolo, în lumea copilului tău, timpul stă pe loc, lucrurile prind viață și nimic nu e imposibil. Culori, cuvinte, parfumuri, sunete... toate se amestecă miraculos sfidând legile fizicii și redesenând realitatea. Și ce frumoasă este realitatea asta! Acceptă invitația, acceptă să devii personaj de poveste și vei vedea străluciri fantastice în privirea copilului tău. Te vrea acolo, pentru că fire nevăzute leagă pentru totdeauna sufletul lui de sufletul tău. Și cu cine să împărtășească bucuria descoperirilor magice dacă nu cu tine, cu  Mama? Nu-ți face griji pentru lumea ta. Va fi neschimbată la ”întoarcere”, cu treburile zilnice și responsabilitățile asumate. Sarcinile te vor aștepta și sigur le vei duce la bun sfârșit. Dar copilăria trece repede, atât de repede...  Adolescentul de mâine va fi mult mai zgârcit cu timpul lui, privirile lui vor sfredeli mai des și va dori să descopere și să se descopere singur.

Așa că azi, acum abate-te puțin de la programul tău, uită de toate câte ai de făcut, și permite-ți să fii la rândul tău un copil. Un copil care e fericit alături de alt copil. Închide ochii și încearcă acest exercițiu de imaginație. Te vei trezi cu un surâs pe față, chiar fără să vrei. E un sentiment plăcut, e ce aveți nevoie și tu și copilul tău. E ce avem nevoie cu toții, măcar din când în când.

Vorbim prea des despre ce și cum să facem mai bine în rolul nostru de mame. Căutăm îngrijorate soluția perfectă și ne temem că vom fi judecate aspru dacă greșim. Dar așteptările copiilor noștri sunt simple, mult mai simple decât ne imaginăm. Ei au nevoie să le zâmbim și atunci vor ști că sunt în siguranță. Au nevoie să-i ținem în brațe și atunci vor simți că pot cuceri lumea. Au nevoie să vrem să le cunoaștem jocurile cu adevărat și să le  validăm. Copiii nu vor observa dezordinea din casă, dar vor observa încruntarea de pe fețele noastre. Nu vor înțelege că albul trebuie să rămână alb, dar vor crea o poveste întreagă pornind de la o linie desenată pe perete. Nu se vor îmbolnăvi dacă nu au mâncat la oră fixă astăzi, dar vor ține minte picnicul de pe podea și râsetele.

Și oricâte provocări ar însemna, oricâte nopți nedormite și griji nesfârșite, oricâte frici ai simți pentru că lumea e urâtă și nedreaptă în jurul tău și asta doare, chiar e frumos să fii mamă. Dă-ți voie să vezi asta!