Autor: Diana Irava, învățătoare
Schimbarea conceptelor de creștere și educație a copiilor este evidentă în zilele noastre. În multe familii extinse din România, diferența de mentalitate în parenting naște controverse trans-generaționale. Părinții de astăzi au acces la multe informații, concepte și tendințe, dar, în același timp, cei mai mulți recunosc cu sinceritate că se confruntă și cu o oarecare stare de confuzie.
Ne-am dorit, așadar, să aflăm și punctul de vedere al unui cadru didactic, pentru că de multe ori de la catedră perspectiva este alta, iar copiii se dezvăluie într-o lumină diferită atunci când se află în afara familiei.
Doamna Diana Irava, învățătoare cu mare experiență în pedagogie, ne oferă ocazia de a privi parentingul și dintr-un alt unghi.
După o experiență importantă la catedră, în care ați întâlnit o mulțime de copii, cum vedeți dumneavoastră schimbarea generațiilor de părinți?
Diana Irava: Ca dascăl, am observat de-a lungul timpului că, din păcate, cele mai greșite alegeri în ceea ce privește educația copiilor le fac părinții care se documentează foarte mult cu privire la cum ar trebui crescut copilul. Spun asta pentru că în ultimii ani au apărut nenumărate cărți în care părinții sunt instruiți în acest domeniu extrem de sensibil. Este regretabil ca tocmai ei, părinții cei mai hotărâți să facă bine, să eșueze.
Ce le-ați transmite acestor părinți?
Diana Irava: Vă îndemn, dragi părinți, să citiți orice carte doriți sau vă este recomandată, pentru că nu este rău să ne informăm, dar încercați să nu luați aceste sfaturi ca pe niște axiome. Fiecare dintre noi știe că singura educație care nu dă greș niciodată este cea făcută cu dragoste. În afară de iubire, avem nevoie, totuși, de reguli. De ce? Pentru că trăim într-o societate guvernată de ele și pentru că viața noastră ar fi condusă de haos și nesiguranță în lipsa lor.
Se poartă nenumărate discuții în prezent despre pedepse versus parenting-ul cu blândețe. Care este părerea dumneavoastră?
Diana Irava: Una dintre întrebările primite la o ședință cu părinții a fost dacă aplic pedepse copiilor. Evident că nu voi pune niciodată elevii pe coji de nuci dacă au făcut vreo greșeală, dar ei vor ști că nerespecterea regulilor va aduce unele consecințe. Acest aspect este necesar să îl aibă în vedere oricine își iubește copilul.
Educația cu blândețe nu înseamnă educație fără limite. Înseamnă, dimpotrivă, să impui reguli clare, care să fie respectate fără abatere de toți membrii familiei, înseamnă consecvență și înseamnă consecințe dictate de vârsta copilului, dar și de gravitatea faptei. Copilului trebuie să i se arate pe un ton calm, dar ferm, ce a greșit, cum îl va afecta acest lucru și, deși va exista o pedeapsă, el trebuie asigurat că este iubit, iar această mustrare este doar pentru a corecta un comportament nedorit.
Un copil crescut de părinți care nu știu sau nu doresc să stabilească limite va fi un copil care se va adapta foarte greu într-un colectiv, pentru că el este obișnuit să facă doar ceea ce dorește, să primească orice, să nu i se reproșeze nimic. Încet, dar sigur, ceilalți copii îl vor îndepărta, iar el va deveni tot mai nemulțumit și mai frustrat.
Trebuie să luați în calcul că va crește și va fi din ce în ce mai greu de gestionat orice discuție dacă este obișnuit să negocieze mereu, să aibă replică la indiferent ce argument i se aduce. Va crește cu impresia că știe ce este mai bine pentru el, că lui nu i se poate întâmpla nimic rău, iar consecințele pot fi dezastruoase.
Pentru că tot ați amintit de limite, le spunem copiilor simplu ”Nu!” sau încercăm alte formulări?
Diana Irava: Să educăm copilul fără ”NU” este o altă idee nefericită. Sunt curioasă cum îl poți avertiza pe un copil să nu bage degetele în priză sau orice alt lucru periculos, fără să îi spui ”NU”. El trebuie să știe clar că nu trebuie să facă ceea ce i s-a interzis. Explicațiile sunt foarte bune, când vârsta o permite, dar cu cât copilul este mai mic, cu atât acestea trebuie să fie mai concise. Cu cât părintele vorbește mai mult, cu atât copilul își va pierde interesul pentru ce are acesta de spus.
Cum să ne găsim noi, părinții, echilibrul între atâtea tendințe?
Diana Irava: Vă îndemn să găsiți calea de mijloc între o educație prea permisivă, în care copilul este considerat egalul părintelui și o educație dură, cu pedepse corporale, în care copilul nu are voie decât să execute ceea ce i se dictează. Toți membrii unei familii trebuie să aibă drepturi egale, trebuie luate în considerare părerile și dorințele copiilor, dar numai adulții trebuie să hotărască, pentru că ei sunt singurii care au experiența necesară pentru a lua decizii.
Ne puteți oferi câteva direcții sau sfaturi care să ne ajute în asumarea acestei uriașe responsabilități de a fi părinte?
Diana Irava: Nu cred că poate cineva să afirme că știe, fără urmă de îndoială, care este cea mai bună metodă de educație, dar eu, ca mamă și ca profesor, vă pot spune care este decalogul după care m-am ghidat întotdeauna în relația cu fiica și cu elevii mei:
- Iubirea trebuie exprimată în cuvinte; copiii trebuie să se simtă iubiți și asigurați permanent de această dragoste, chiar și atunci când greșesc (sau mai ales atunci);
- Păstrarea unui ton calm, indiferent de situația în care ne aflăm; nu uitați că dumneavoastră sunteți adulții, cei care trebuie să găsiți cea mai bună rezolvare a problemelor apărute;
- Fiți consecvenți! Copiii au nevoie de stabilitatea pe care consecvența le-o oferă;
- Asigurați-vă că stabiliți reguli clare, pe care copiii le-au înțeles. Formulați și consecințele care decurg din nerespectarea regulilor. Găsiți un echilibru între cele două și, oricât de mult ați dori, nu cedați dacă ați aplicat deja o sancțiune;
- Nu folosiți multe cuvinte pentru a-i mustra. Copiii înțeleg foarte bine când sunteți dezamăgiți. Trebuie doar să știe că au avut un comportament nepotrivit, dar încheiați mereu cu faptul că aveți încredere în ei că nu îl vor repeta;
- Nu încercați să câștigați toate discuțiile în contradictoriu. Lăsați-l să câștige bătălii cu miză mai mică, pentru a simți că este valoros și părerea lui contează;
- Antrenați-l în luarea unor decizii, invitați-l să își spună părerea, atunci când puteți lua în calcul și varianta pe care o propune. În acest mod îi vor crește încrederea și stima de sine;
- Fiți sinceri! Copiii au o intuiție ieșită din comun și detectează în mod extraordinar orice este fals în vorbele sau în atitudinea unui adult;
- Încercați să fiți un model pentru copilul dumneavoastră! Purtați-vă exact așa cum sperați să devină el!
- Oricâte sfaturi ați primi, priviți în primul rând în sufletul dumneavoastră! Se spune că un copil nu vine și cu manualul de instrucțiuni. Totuși, dacă ne gândim bine, fiecare dintre noi intuim ce este mai bine pentru el, dacă reușim să dăm deoparte oceanul de informații contradictorii. Așa că, aveți încredere în propria intuiție!
În concluzie, dragostea necondiționată, stabilirea unor reguli clare în educație, consecvența în respectarea lor, oferirea propriului model de urmat și, mai cu seamă, păstrarea unui ton calm în orice dialog, vor crea un mediu stabil, de siguranță și de încredere pentru cea mai prețioasă ființă din viața noastră.