Autor: Ioana Ioniță, profesor
De Ziua Națională a României sau de Ziua Unirii mi se trezesc undeva, într-un colț ascuns de suflet, amintiri dintr-o altă epocă. Defilările, corurile și cântecele patriotice erau obligatorii, obositoare, și-n consecință lipsite de orice trăire și de orice emoție adevărată. În treacăt fie spus, azi ne concentrăm pe ciorba de fasole cu ciolan și încercăm să ne re-construim festivismul, fiecare la nivel personal, și să-l încărcăm, poate, de mai mult sens.
În primul an de școală al fiicei mele am strâmbat din nas când copiilor li s-a cerut să vină îmbrăcați în costume naționale și să participe la diverse activități. Mi-a luat ceva timp să accept că experiența mea nu era și a copilului meu, că orice fior rece care mă mai scutura pe mine din când în când nu avea nicio legătură cu modul în care ea percepea Ziua Națională. Am reușit până la urmă să fac o diferență clară. Am înțeles că negarea vehementă și sarcastică a trecutului, oricare și oricum ar fi fost el, doar pentru că îmi fusese livrat deformat, este tot o formă de subiectivitate.
Fetița mea se admira purtând ie, se bucura să cânte imnul și să danseze hora. De fiecare dată când mă uit la pozele de-atunci văd un copil emoționat, fericit, și nu exagerez când spun că așa păreau cei mai mulți dintre colegii ei. Ziua Națională era chiar o sărbătoare pentru copii și doamna învățătoare.
Anul acesta, într-o altă școală, fiorii aceia reci au revenit brusc. Un cor de elevi așezați ”regulamentar” băieții la stânga și fetele la dreapta, într-un decor trist și prăfuit, încercând să dea glasurilor lor un ton grav și să se pătrundă de măreția costumelor populare și a vechilor imnuri patriotice. Cântau despre copilul care-și sărută părinții și frații înainte de a pleca la război, despre robie și eroi trași pe roată, cu inocența celor care fredonează într-o limbă necunoscută.
Am avut senzația dureroasă că timpul a stat pe loc în acest colț de lume, că bunele intenții, pe care le apreciez cu sinceritate, ale unui profesor sufletist și devotat au fost deturnate de ”setările” mult prea adânci din niște vremuri poleite în care eram hrăniți cu ideea că suntem cei mai năpăstuiți, dar și cei mai curajoși, cei mai minunați, cei mai... Din păcate, setările acestea au devenit pentru mulți din jur o mentalitate, un mod de a trăi și de a educa.
Momentul solemn s-a oglindit, cum era și firesc, în mesaje din partea părinților și a elevilor. Aceleași fraze repetate ani și ani până când s-au golit de sens, stereotipuri care ne zgâriau urechile în școală, în discursurile conducătorului suprem sau la televizor. Cuvintele acelea păreau forțate și nefirești rostite de copii de zece ani (!) care s-au născut într-o lume digitalizată și care, ne place sau nu, folosesc un vocabular cu totul diferit. Discutabilă este așadar nu dorința de a transmite sau exprima dragostea de țară, ci autenticitatea celor însușite.
Nu știu când e momentul potrivit pentru a le povesti celor mici despre sacrificii și moarte și suferințele de care sunt pline istoriile popoarelor lumii. Nu știu nici dacă avem dreptul de a-i priva de informații sau experiențe neplăcute care le pot deveni lecții. Sunt convinsă însă că putem învăța să fim mândri bucurându-ne, că putem trăi sărbătoarea asta înțelegând și conștientizând patriotismul nu prin clișee patetice și limbaj de lemn, ci asumat, obiectiv, cunoscând și recunoscând ce a făcut bine și ce a greșit poporul ăsta, înțelegând că demnitatea și integritatea trec dincolo de granițe și că fiecare dintre noi poate onora un nume și prin lucruri mărunte, și prin lupte mici duse în lumea noastră mică.
Să înveți să-i respecți pe cei din jur, să nu închizi ochii când vezi nedreptatea și răul luându-și avânt, să nu accepți că ”merge și așa”, să nu-i privești pe alții cu aroganța poporului primordial dar nici cu umilința celui ce se crede inferior, să-ți cunoști locurile și istoria, cultura și tradițiile... Poate că toate astea ar naște un sentiment autentic de mândrie națională, mai puternic decât laudele deșarte și formele fără fond rostogolite an de an din inerție sau comoditate.